Un gen de eroi

Tocmai aflasem că cineva, care doreşte neapărat să-mi intre în graţii a plagiat. - Eşti sigură că vorbim despre aceeaşi persoană? mi-am întrebat prietena care îmi spusese şi de al cărei cuvânt nu mă puteam îndoi. - Da, a plagiat!

- Atunci, aşa se explică totul! mi-am spus şi mi-am amintit involuntar de ceea ce discutasem cu persoana în cauză, atunci când mi-a solicitat să ne întâlnim. Şi de faptul că, nu ştiu cum şi în ce fel, observasem că poartă proteză, fapt pe care nu l-am luat în seamă, chiar dacă mi-e scârbă de nu mai pot, de protezele dentare. Mi-am zis că doar nu are ce să mă intereseze acest aspect şi mi-am luat gândul de acolo şi nici vocea piţigăiată n-avea ce să mă indispună. Că, important era doar ca în conversaţiile noastre, personajul despre care vorbesc acum să fie inteligibil şi nimic mai mult. Nici măcar ochii cei alunecoşi, care mă priveau, vultureşte, nu ma interesau. Aşa că nu i-am băgat în seamă. Astăzi însă, am intrat într-o sală în care se auzea vocea persoanei cu plagiatul. Acum însă, ştiam cum este, aşa că eticheta se lipi automat în dreptul numelui persoanei. Am ajuns în sala plină de oameni şi am început să mă uit, în dreapta şi în stânga, după chipuri cunoscute. Îi cunoşteam pe câţiva, însă nu ştiu de ce, parcă nu aveam chef nici de conversaţie. Deodată, vocea aceea care vorbea se ascuţi şi aproape că îmi sparse timpanele. Mi-am zis, hai să mai stau, chiar dacă deja îmi venea curent la urechi. Apoi, proteza ieşi pur şi simplu din gura vorbitorului, căzu pe jos şi de acolo cuvânta piţigăiat. Nici ochii cei alunecoşi nu mai rămăseseră la locul lor, căzură pe jos, iar bieţii oameni nevinovaţi, nu mai ştiau pe unde să treacă, să nu calce sau să strivească nimic din ceea ce se destrăma pe jos. Apoi, sala se umplu de proteze vorbitoare, aşa încât, am ieşit în pas alergător, fiindcă mă umpluse cea mai mare greaţă de pe lumea contemporană cu autorii plagiaţi. Oamenii stăteau în continuare acolo, iar eu m-am gândit cu îngăduinţă la naivitatea lor. Fiindcă şi eu fusesem ca ei. Acordasem circumstanţe atenuante şi aveam un chip senin, pnă azi, când Dumnezeule, mi-a venit să vărs tot şi am şi vărsat câteva cuvinte, să-mi fie cu iertare, chiar şi aici. Până la proba contrarie, pe oamenii aceia care nu ştiu cum au mai rămas, i-aş decora. N-am cum să-i avertizez şi de aceea, le-aş spune, eroi.