Bubu fără umbrele

Niciodată n-am suportat ploaia. Nu pentru că ea e gri sau urâtă, ci pentru că atunci când mă ploua, mă pleoşteam, mi se uda părul, îmi era frig şi mă răceam. În plus, mă şi durea capul, uneori, când atmosfera îşi lăsa norii prea jos peste oraş. Aşa că nu o plăceam. Deşi, ea, nu cred că avea ceva cu mine. Şi mă mai enervau maşinile cele nesimţite, care te stropeau şi mai ales pe mine, nu ştiu de ce, probabil că figura mea era prea disperată de ploaie şi atunci atrăgeam involuntar stropiturile de roţi şi de bălţi murdare. Apoi, mi-am zis să încerc să port umbrele. Însă, fiindcă nu-mi erau comode, le pierdeam peste tot. Aşa că, nu mai port umbrele. Sunt Bubu, fără umbrele. Însă, de o vreme încoace, m-am uitat eu la ploaie şi i-am zis că nu o să mă mai intereseze de ea. Aşa că, nu mă mai interesează. Chiar dacă, mulţi ani, mă scotea din sărite. -Auzi, ploaio, treaba ta! Chiar poţi să vii, că eu nu port umbrele. Şi chiar poţi veni, că eu am să te înfrunt, fără ciudă. Ai înţeles? Într-o zi, tot gândindu-mă eu aşa, am trecut pe lângă o baltă care mă atrăgea şi în care picurii se prefăceau că vor să o umple. Nu erau picuri mari, ci din aceia mititei, cei mai enervanţi şi ţâcâitori. Şi acolo, în baltă, ploaia mi-a răspuns cu un cuvânt reflectat în ea: "tesaturi". -Sigur că mă satur, i-am spus! Mă satur să te iau în seamă. Să port umbrele, să mă enervez că mă uzi. De tine, adică! Nu mi-a mai zis nimic de atunci, dar când mi-am ridicat ochii, pe peretele din spatele meu trona, nu atât de mare cât în baltă, firma magazinului de "ţesături". Aşa că de atunci, de când am înţeles că nici ploaia nu vrea să-mi răspundă clar şi precis, nici eu n-am mai vorbit cu ea. Dar nici nu mă mai deranjează, poate să curgă, potop. Din când în când îmi iau câte o umbrelă împachetată în haină sau în geantă, nu ca să mă feresc de ploaie, fiindcă feriturile de ea erau pe sub streşini, pe drumurile cele scurte din centrul oraşului meu, până acasă. Capul nu mă mai doare, de răcit n-am mai răcit de vreo trei ani, aşa că ce-mi mai pasă mie acum de ploaie. O arăt cerului, pe umbrela mea cea portocalie. Pe interior are argintiu şi o port, aşa, fiindcă mi se asortează cu gândurile. Aşa, din când în când, fiindcă nu mă schimb eu aşa uşor, adică tot Bubu fără umbrele rămân.